Spalletti îi refuză lui Totti ultima prezență pe Scala fotbalului

Sunt total de acord cu cei care afirmă că Totti ar fi trebuit să se retragă mai devreme. Măcar la finalul sezonului trecut. În felul acesta nu avea de suportat atâtea prezențe pe bancă și nu l-ar fi încurcat nici pe Spalletti. Pentru că aceasta este realitatea. Tehnicianul italian a fost pus de  multe ori în situații dificile. Totuși ce s-a întâmplat aseară la Milano pe mine unul m-a scârbit. Poate e un cuvânt cam dur, dar asta am simțit. Nu am dat nicio importanță în timpul meciului, nici chiar la final, dar după ce am văzut în decursul acestei dimineți cum a fost elogiat Totti chiar de fanii unei echipe rivale, m-a cuprins un sentiment de tristețe pentru că acesta nu a avut ocazia să mai joace câteva minute pe Scala fotbalului. Era ultima piesă, iar Spalletti i-a refuzat această șansă. Continue reading