Spalletti îi refuză lui Totti ultima prezență pe Scala fotbalului

Sunt total de acord cu cei care afirmă că Totti ar fi trebuit să se retragă mai devreme. Măcar la finalul sezonului trecut. În felul acesta nu avea de suportat atâtea prezențe pe bancă și nu l-ar fi încurcat nici pe Spalletti. Pentru că aceasta este realitatea. Tehnicianul italian a fost pus de  multe ori în situații dificile. Totuși ce s-a întâmplat aseară la Milano pe mine unul m-a scârbit. Poate e un cuvânt cam dur, dar asta am simțit. Nu am dat nicio importanță în timpul meciului, nici chiar la final, dar după ce am văzut în decursul acestei dimineți cum a fost elogiat Totti chiar de fanii unei echipe rivale, m-a cuprins un sentiment de tristețe pentru că acesta nu a avut ocazia să mai joace câteva minute pe Scala fotbalului. Era ultima piesă, iar Spalletti i-a refuzat această șansă. Continue reading

Mari jucători care nu au câștigat UCL

Trofeul UEFA Champions League este trofeul pe care mulți jucători visează să-l ridice deasupra capului. De-a lungul timpului au existat multe nume de legendă care nu au reușit să atingă această performanță din varii motive. Spre exemplu unii dintre ei au activat într-o perioadă în care la startul competiției luau parte doar echipele campioane, pe când acum unele campionate dau câte 4 formații. În rândurile care urmează o să enumăr câțiva jucători care au ratat mult râvnitul trofeu, ordinea fiind aleatorie. Continue reading

Ce se întâmplă cu Inter Milano?

(Photo by Claudio Villa – Inter/Inter via Getty Images)

Cred că e o întrebare care macină multă lume și mai ales pe suporterii clubului din Milano. Răspunsul nu știu dacă îl are cineva. Poate nici cei din interiorul clubului nu știu, altfel ar fi redresat corabia, una care se scufundă tot mai adânc. Pe 12 martie Icardi et Co treceau la pas de Atalanta cu scorul de 7-1. A fost momentul în care cu toții ne așteptam să vedem un Inter în urcare, Pioli dădea senzația că are bagheta magică, iar jucătorii păreau în forma maximă. Era o perioadă în care eu credeam că Inter a găsit antrenorul potrivit. La finalul acelei etape Inter se afla la 6 puncte de locul 3, iar suporterii începeau să viseze la un loc de UCL, însă totul s-a prăbușit în doar 40 de zile și nerazzurri par acum departe chiar și de competiția săracilor, Europa League. Continue reading

Juventus-Barcelona, primul șoc al sferturilor UCL

JUVENTUS - FC BARCELONA QUARTER FINAL 2017-1920x1080

Juventus primește vizita Barcelonei în prima manșă a sferturilor UCL. Cele două formații trec printr-o formă total opusă. În timp ce Juventus deține controlul total în Serie A, învingând în ultima etapă pe Chievo cu 2-0, Barcelona a suferit un eșec usturător la Malaga, scor 0-2. Torinezii sunt lideri autoritari în Serie A, cu 6 puncte avans în fața Romei, în timp ce formația catalană se află pe poziția secundă în La Liga, având 3 puncte mai puțin decât marea rivală Real Madrid și un meci mai mult disputat, șansele ei de a triumfa în competiția internă fiind serios diminuate. Vă invit așadar să vedem împreună plusurile și minusurile celor două echipe înaintea confruntării de pe Juventus Stadium: Continue reading

Jucători de legendă (4): Lothar Matthaus

Un exemplu de longevitate, prezent la 5 turnee de campionat mondial, record pentru un jucător de câmp, Matthaus este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria Germaniei. A evoluat timp de 20 de ani la cel mai înalt nivel, câștigând în carieră cam tot ce se putea, lipsindu-i din palmares cel mai impostant trofeu la nivel de club, iar aici mă refer la UEFA Champions League.

Și-a făcut debutul în fotbal îmbrăcând tricoul verde al Borussiei Monchengladbach, formație pentru care a evoluat din 1979 până în 1984. Trece apoi la Bayern Munchen, echipă alături de care câștigă 3 titluri în Bundesliga și joacă o finală de CCE, pierdută însă împotriva portughezilor de la FC Porto. Continue reading

La mulți ani, Alessandro Nesta !!!

Alessandro Nesta poate fi considerat unul dintre cei mai buni fundași centrali din istoria modernă a fotbalului mondial. Fostul jucător al celor de la Lazio Roma și AC Milan împlinește astăzi 41 de ani. Spre finalul carierei a evoluat și în tricoul canadienilor de la Montreal Impact.

06 Jan 2002: Alessandro Nesta of Lazio in action during the Serie A match between Inter Milan and Lazio, played at the Giuseppe Meazza Stadium, Milan. DIGITAL IMAGE Mandatory Credit: Allsport UK/Getty Images

Legendarul fundaș italian și-a început cariera la clubul din capitala Italiei Lazio Roma, acolo unde și-a petrecut și perioada junioratului. Ajunge la echipa mare în 1993, iar în luna martie a anului 1994, își face debutul în Serie A sub comanda lui Dino Zoff, antrenorul de atunci al lazialilor. Continue reading

Il Codino Divino

roberto-baggio

Ieri, în timp ce dădeam un tur al site-urilor de sport din Italia, mi-am amintit că astăzi Roberto Baggio împlinește 50 de ani. Cu această ocazie am decis să scriu un articol despre legendarul jucător italia. Apoi mi-am amintit că în trecut scrisesem unul pe Săptămâna de fotbal și am decis cu aordul celor de acolo să îl iau, să-l mai editez puțin și să-l postez și aici, urmând ca în rândurile de mai jos să vedeți ce a ieșit.

Dacă mi-ar spune cineva că aș avea posibilitatea să aleg un singur jucător care să fie clonat, aș pronunța fără să stau pe gânduri numele lui Roberto Baggio. Pentru mine Baggio a fost cel mai mare jucator italian din istorie si unul dintre cei mai mari jucatori din istoria fotbalului, indiferent ce ar spune unii. Continue reading