Revenire în forță a Atalantei după 27 de ani de absență din Europa

Atalanta a revenit aseară pe scena fotbalului european după o absență de 27 de ani. Ultima dată când formația din Bergamo era prezentă într-o competiție europeană se întâmpla în sezonul 1990/1991, fiind eliminată în sferturi de viitoarea câștigătoare a trofeului Inter Milano după 0-0 și 0-2. Cea mai mare performanță a clubului rămâne semifinala de Cupa Cupelor atinsă în sezonul 1987/1988, visul fiind atunci spulberat de belgienii de la FC Malines.

Ieri, Atalanta a primit vizita englezilor de la Everton, echipă cu investiții serioase făcute în vară, cu un antrenor ambițios și cu un lot net superior celui condus de Gian Piero Gasperini. Cu toate astea, italienii și-au semnat revenirea în Europa cu o victorie spectaculoasă, un zdrobitor 3-0 administrat lui Rooney et CO. Aș zice 3 puncte extrem de importante, în condițiile în care lupta pentru calificare poate fi deosebit de strânsă, pe lângă cele două combatante intrând în calcule și Lyon. Personal m-a surprins acest rezultat mai ales prin proporțiile scorului, dar se pare că echipele engleză continuă să nu se concentreze suficient de mult în această competiție, cel puțin până când ajung în fazele superioare. Dar să revin la subiectul acestui articol, la această frumoasă echipă, care de doi ani construiește sănătos, iar rezultatele muncii depuse de Gasperini în ultimul an sunt tot mai vizibile. Cu un Gomez constant, cu Petagna, cu Cristante, Cornelius sau Ilicic, Atalanta poate da culoare acestei competiții si de ce nu să producă chiar surpriza. Nu mă refer la câștigarea trofeului, dar dacă trec de grupe, elevii lui Gasperini au toate atuurile să ajungă în sferturi sau chiar semifinale.

Advertisements

Interviu cu Adrian Ioan: Despre pasiunea lui pentru Leeds United

Astăzi vă prezentăm un interviu mai altfel, avându-l ca invitat pe Adrian Ioan Roman, unul dintre puținii fani pe care îi are Leeds United la noi în țară. Adrian a colaborat pentru scurte perioade de timp cu Gazeta Sporturilor și SPORTescu, iar pe viitor se anunță a fi un real talent în ale jurnalismului. Să vedem ce a avut de spus despre gruparea de pe Elland Road și nu numai.

Să începem cu întrebarea ce ar trebui să ne introducă în acest interviu, și anume cum a început atașamentul tău față de Leeds United?

Bună întrebare, Alex. Totul a început în luna ianuarie a anului trecut, când aflasem că Garry Monk este foarte aproape să ajungă pe banca tehnică a lui Leeds United, după demisia de la Swansea. Eu am fost printre singurii care l-au apreciat în mod public pe Garry Monk în mandatul său la Swansea, fiind printre singuri din presa scrisă online din România ce l-a apreciat în mod public pentru performanţele reuşite la “lebede”, şi pur şi simplu mă îndrăgostisem de munca lui depusă acolo: un loc 8 în Premier League, obţinut într-o manieră fabuloasă. Asta ca să nu mai spun că, după demisia lui Michael Laudrup spre finalul sezonului 2013-2014, Monk pur şi simplu a decis să îşi “agaţe” ghetele în cui, la insistenţele preşedintelui clubului, Guy Jenkins, şi să preia frâiele “lebedelor”, pe care i-a salvat în ultimele etape din Premier League. Înainte de a fi instalat pe banca lui Leeds, începusem să caut informaţii despre istoria clubului şi jucătorii emblematici ce au reprezentat acest club minunat, oameni precum Charlton, Lorimer, Giles, Bremner, Martyn, Kewell, Viduka, Bowyer, McAllister, şi aşa mai departe. O parte din informaţii le ştiusem din cultura generală. Eu consider că orice fan al oricărei echipe trebuie să îşi cunoască istoria şi tradiţia clubului pe care îl susţine, pentru că altfel nu ai cum să te identifici cu el. Continue reading

Jucători de legendă (6): Bobby Moore

Rămas în memoria tuturor ca primul englez care a ridicat deasupra capului trofeul Jules Rimet, Bobby Moore a fost considerat de către Pele și Beckenbauer, cel mai bun fundaș împotriva căruia au evoluat. La rândul său, antrenorul care a adus Angliei primul trofeu mondial, Sir Alf Ramsey, l-a descris cu următoarele cuvinte: ”Căpitanul meu, liderul meu, mîna mea dreaptă. A fost spiritul și inima echipei. Un fotbalist calm și calculat căruia i-aș putea încredința și viața, un profesionist desăvârșit, cel mai bun cu care am lucrat vreodată. Fără el, Anglia nu ar fi câștigat Campionatul Mondial”. Cel mai bine însă cred că l-a descris legendarul antrenor al lui Celtic, Jock Stein: ”Ar trebui să existe o lege împotriva lui. Știe ce o să se întâmple cu 20 de minute înaintea celorlalți”, cuvinte care spun totul despre concentrarea din teren al fostului căpitan al echipei naționale a Angliei și a londonezilor de la West Ham United. Continue reading

Jucători de legendă (5): Gary Lineker

 

Gary Lineker este unul dintre cei mai mari jucători care au îmbrăcat tricoul naționalei de fotbal a Angliei, deținând recordul de goluri marcate de un englez la turneele finale ale World Cup (10) și este al treilea marcator all-time în urma lui Wayne Rooney și Bobb Charlton, alți doi jucători legendari ai Albionului. Fostul atacant al Barcelonei mi-a rămas în memorie în primul rând datorită golului reușit în semifinala contra RFG-ului de la mondialul italian, când a egalat situația pe tabelă după ce s-a debarasat de doi apărători adverși, faza la care și-a arătat din pli calitățile de număr 9, chiar dacă la naționala a jucat cel mai mult cu numărul 10 pe tricou.

Actualmente om de televiziune, Lineker și-a început cariera de fotbalist profesionist la echipa din orașul natal Leicester, în tricoul căreia câștigă titlul de golgheter la finalul sezonului 84-85, avându-l ca partener în atac pe Alan Smith. Pentru Leicester a evoluat în 194 de partide înscriind 95 de goluri. Continue reading

Cateva lucruri despre Cupa Cupelor

      In aceasta saptamana au fost programate in unele tari ale Europei, partidele de cupa. Cu aceasta ocazie mi-am adus aminte faptul ca in urma cu ceva timp, castigatoarele acestui trofeu jucau anul urmator in Cupa Cupelor.

Cupa Cupelor era considerata a doua competie ca importanta din Europa, desi unii specialisti considerau ca este mult mai usor de castigat decat Cupa UEFA. Pot spune ca in mare masura aveau dreptate, deoarece nu de putine ori apareau nume surpriza, nume la care nimeni nu se astepta sa castige cupa in tara lor. Mai mult decat atat, de multe ori echipe nu foarte bine cotate ajungeau chiar sa castige trofeul, sau sa fie cel putin prezente in ultima faza a competitiei. Sa vedem si cateva exemple: Slovan Bratislava, FC Magdeburg, Dinamo Tbilisi, KV Mechelen (castigatoare) sau MTK Hungaria, 1860 Munchen, Gornik Zabrze, Ferencvaros, Austria Viena, Carl Zeiss Jena, Rapid Viena, Lokomotive Leipzig, Royal Antwerp (finaliste).
Prima editie s-a disputat in sezonul 1960-1961, fiind castigata de Fiorentina, 2-1 in finala contra scotienilor de la Rangers, iar ultima a fost cea din 1998-1999, triumfand tot o reprezentanta a fotbalului italian, SS Lazio 2-1 in fata spaniolilor de la Mallorca.
Prima finala vazuta de mine a fost cea din 1989-1990, atunci Sampdoria castigand cu 2-0 dupa prelingiri, ambele goluri marcate de Gianluca Vialli, in fata lui Anderlecht, belgienii eliminand-o in semifinale pe reprezentanta Romaniei, Dinamo Bucuresti. De atunci nu am mai pierdut nicio finala.
De remarcat faptul ca nicio echipa in istoria acestei competitii nu a reusit sa isi apere trofeul. Din 1972, castigatoarea competitiei isi disputa suprematia in Europa intalnind in Supercupa Europei, detinatoarea Cupei Campionilor Europeni, mai tarziu UCL. Dupa desfiintarea competitiei, castigatoarea Cupei UEFA (Europa League) participa la aceasta finala. Echipa cu cele mai multe trofee este Barcelona, 4 la numar, urmata cu cate doua trofee de Anderlecht, AC Milan, Chelsea si Dinamo Kiev. O istorie a finalelor gasiti aici. Mai jos cateva poze legate de istoria acestei competitii: