Istoria Campionatelor Mondiale (5): Revanșa lui Sepp Herberger

Congresul FIFA din 1948 a acordat dreptul pentru organizarea celei de a 5-a ediții a Campionatului Mondial de fotbal Elveției, oaza de liniște a Europei, țară neafectată de război. Nici nu se putea face o alegere mai bună, Elveția fiind posesoarea mijloacelor materiale pentru organizarea unui eveniment atât de important, iar aici mă refer în special la costurile pentru construcția unor arene noi și modernizarea celor existente.

Formatul competiției

Partidele preliminarii au adus la start 35 de formații, fiind marcate de unele surprize, echipa Spaniei și Suediei fiind eliminate din grupe cu formații mai slab cotate precum Turcia sau Belgia. Naționala țării noastre a ratat calificarea în dauna puternicei formații a Cehoslovaciei. Formatul competiției a fost unul cel puțin ciudat. Cele 16 formații participante au fost împărțite în 4 grupe, urmând ca cele considerate ”capi de serie” să întâlnească ”outsiderii”, disputându-se astfel doar 4 partide în fiecare grupă. Turneul elvețian a coincis și cu primele transmisii televizate ale unor partide de fotbal. Continue reading

Advertisements

Jucători de legendă (6): Bobby Moore

Rămas în memoria tuturor ca primul englez care a ridicat deasupra capului trofeul Jules Rimet, Bobby Moore a fost considerat de către Pele și Beckenbauer, cel mai bun fundaș împotriva căruia au evoluat. La rândul său, antrenorul care a adus Angliei primul trofeu mondial, Sir Alf Ramsey, l-a descris cu următoarele cuvinte: ”Căpitanul meu, liderul meu, mîna mea dreaptă. A fost spiritul și inima echipei. Un fotbalist calm și calculat căruia i-aș putea încredința și viața, un profesionist desăvârșit, cel mai bun cu care am lucrat vreodată. Fără el, Anglia nu ar fi câștigat Campionatul Mondial”. Cel mai bine însă cred că l-a descris legendarul antrenor al lui Celtic, Jock Stein: ”Ar trebui să existe o lege împotriva lui. Știe ce o să se întâmple cu 20 de minute înaintea celorlalți”, cuvinte care spun totul despre concentrarea din teren al fostului căpitan al echipei naționale a Angliei și a londonezilor de la West Ham United. Continue reading

Analiză tactică. Apariția sistemului cu 3 fundași

În anul 1926, la capătul unor discuții aprinse și experimente care au durat aproape 7 ani, regula ofsaid-ului urma să fie modificată, fapt care a dus la o adevărată revoluție în fotbal. Astfel, până în 1925, pentru a nu se afla în poziție de ofsaid, între atacanți și linia porții adverse trebuiau să existe minim 3 jucători. Această regulă era exploatată la maxim de apărătorii cu o gândire tactică superioară, oferind atacanților capcana ofsaid-ului, paralizându-le astfel atacurile. Realizând că această regulă este de natură să frâneze jocul, International Board a modificat-o, stabilind una nouă, în care numărul de jucători dintre atacanți și linia porții se reducea la 2. Această nouă regulă, în defavoarea apărătorilor, le-a îngreunat acestora sarcinile. În aceste condiții, cel puțin în teorie, atacanții se puteau apropia mai ușor de poarta adversă, realizând o superioritate numerică evidentă. De aceea sistemul clasic (2-3-5), sau sistemul “piramidă” cum i se mai spunea, se dovedea necorespunzător noii situații, fiind nevoie de o schimbare majoră. Continue reading

Prima CCE pentru Barcelona

Într-un final venise și rândul Barcelonei să câștige cea mai importantă competiție inter-cluburi, Cupa Campionilor Europeni. Se întâmpla în sezonul 1991-1992, atunci când Johan Cruyff făcuse din formația catalană un adevărat Dream Team. Era finalul unei perioade bune a clubului blau-grana, după ce jucase o finală de CCE în 86′ și câștigase de două ori Cupa Cupelor, în 82′ și 89′. Ceea ce a urmat în acel sezon a fost cireașa de pe tort, la finalul căruia Barca s-a încununat regina Europei.

A fost ediția în care au revenit echipele engleze în Europa după o absență de 6 ani, datorată incidentelor din 85′.  În același timp poate fi privită și ca ediția de experiment, care a făcut trecerea la UEFA Champions League, fiind prima în care ultimele 8 formații rămase au fost împărțite în două grupe. Până să ajungă în faza grupelor, elevii lui Cruyff au trecut de două formații nemțești. Continue reading

Jucători de legendă (5): Gary Lineker

 

Gary Lineker este unul dintre cei mai mari jucători care au îmbrăcat tricoul naționalei de fotbal a Angliei, deținând recordul de goluri marcate de un englez la turneele finale ale World Cup (10) și este al treilea marcator all-time în urma lui Wayne Rooney și Bobb Charlton, alți doi jucători legendari ai Albionului. Fostul atacant al Barcelonei mi-a rămas în memorie în primul rând datorită golului reușit în semifinala contra RFG-ului de la mondialul italian, când a egalat situația pe tabelă după ce s-a debarasat de doi apărători adverși, faza la care și-a arătat din pli calitățile de număr 9, chiar dacă la naționala a jucat cel mai mult cu numărul 10 pe tricou.

Actualmente om de televiziune, Lineker și-a început cariera de fotbalist profesionist la echipa din orașul natal Leicester, în tricoul căreia câștigă titlul de golgheter la finalul sezonului 84-85, avându-l ca partener în atac pe Alan Smith. Pentru Leicester a evoluat în 194 de partide înscriind 95 de goluri. Continue reading

Când turcii au cucerit Europa

În urmă cu 17 ani Galatasaray punea mâna pentru prima oară în istorie pe un trofeu european. A rămas de altfel și singurul club din Turcia care a reușit o asemenea performanță. Un motiv de mândrie și pentru noi, datorită prezenței în lot a celor doi români Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu. Poate e cam vag spus “prezenți în lot”, pentru că Hagi și Popescu au fost doi dintre cei mai buni jucători ai turcilor în acea campanie istorică. Triumful însă s-a datorat întregii echipe, Galatasaray având pe atunci o generație de excepție. Să ne amintim în următoarele rânduri cum au ajuns galben-roșii în ultimul act al competiției unde au trecut de Arsenal în urma executării loviturilor de departajare. Continue reading

Mari jucători care nu au câștigat UCL

Trofeul UEFA Champions League este trofeul pe care mulți jucători visează să-l ridice deasupra capului. De-a lungul timpului au existat multe nume de legendă care nu au reușit să atingă această performanță din varii motive. Spre exemplu unii dintre ei au activat într-o perioadă în care la startul competiției luau parte doar echipele campioane, pe când acum unele campionate dau câte 4 formații. În rândurile care urmează o să enumăr câțiva jucători care au ratat mult râvnitul trofeu, ordinea fiind aleatorie. Continue reading