Cum a pierdut Eintracht titlul în ultima etapă

Rostock, 16 mai 1992, Eintracht Frankfurt poate deveni campioană a Germaniei după 33 de ani de așteptare. Era ultima etapă, iar astrele le erau favorabile vulturilor, Moller et Co având o deplasare lejeră, la Hansa Rostock, echipă matematic retrogradată. În clasament, Eintracht se afla pe prima poziție la egalitate de puncte cu VfB Stuttgart și Borussia Dortmund, echipe care de asemenea urmau să dispute în deplasare partidele din ultima etapă, cu Leverkusen, respectiv Duisburg.  În concluzie, elevii lui Dragoslav Stepanovic aveau nevoie de o victorie la limită pentru a triumfa, golaverajul vulturilor fiind net superior celorlalte două pretendente. Atât de sigură era toată lumea de acel titlu, încât a fost încărcată șampanie la bordul avionului cu care s-a făcut deplasarea, astfel ca jucătorii să poată sărbătorii cum se cuvine cel de al doilea titlu din istoria clubului. Dacă vă întrebați unde era Bayern, trebuie spus că a fost un sezon ieșit din tipar, iar bavarezii s-au clasat la final pe locul 10.

Pe atunci Eintracht avea un lot valoros, iar aici aș menționa câteva nume care merită aduse în discuție: portarul Uli Stein, fundașii Bindewald și Binz, mijlocașii Uwe Bein și Andy Moller, plus celebrul vârf de lance Anthony Yeboah. Partidele echipelor implicate în lupta pentru titlu au fost de un dramatism rar întâlnit. Prima care a marcat a fost Borussia Dortmund, în minutul 9 prin elvețianul Chapuisat. La Leverkusen gazdele deschid scorul în confruntarea cu Stuttgart, minutul 20, iar la Rostock, tabela încă era intactă. Până la pauză șvabii au egalat, moment în care Borussia era pe prima poziție cu un punct mai mult decât Eintracht și Stuttgart. La Rostock, nebunia avea să se declanșeze în repriza secundă. În minutul 63 gazdele deschid surprinzător scorul prin Jens Dowe. După doar 3 minute, Alex Kruse readuce speranța în rândul fanilor lui Eintracht restabilind egalitatea. De pe celelalte două stadioane nicio noutate, Borussia conducea la Duisburg, iar Stuttgart se afla la egalitate cu Leverkusen. La Rostock se petrece o fază care avea să influențeze decisiv numele echipei campioane. Cu 15 minute înainte de final, un fundaș al echipei gazdă comite cel mai clar fault al întregului sezon, agățându-l în suprafața de pedeapsă pe Ralf Weber, însă arbitrul partidei refuză să arate punctul cu var. A fost momentul cheie al finalului de sezon, centralul Alfons Berg schimbând practic numele echipei campioane. Vulturii continuă să atace, dar fără a concretiza pe tabela de marcaj. În minutul 86 al partidei de la Leverkusen, campionul mondial Guido Buchwald înscrie pentru Stuttgart, elevii lui Daum urcând astfel pe prima poziție. La Rostock, Stepanovic își îndeamnă întreaga echipă să urce în atac, nemaiavând nimic de pierdut. Gazdele profită de spațiile rămase libere, iar Boger înfige definitiv pumnalul în inimile fanilor din Frankfurt, înscriind pentru 2-1.

Foto: Getty Images

Astfel s-a scris istoria unei etape nebune, în care Eintracht a avut o mână pe trofeu la fluierul de start, iar la finalul celor 90 de minute se clasa pe locul 3. A fost poate cel mai trist moment pentru întreaga suflare fotbalistică din Frankfurt. Cristoph Daum a devenit campion cu VfB Stuttgat, iar Borussia Dortmund a terminat pe poziția secundă. Eintracht Frankfurt râmăne în istorie pentru fotbalul prestat în acel sezon, stilul modern propus de antrenorul Dragoslav Stepanovic fiind numit de specialiști ”Fotbalul anilor 2000”.

 

 

Advertisements

2 comments

  1. Frumos articol. Cu ocazia ne mai amintim și de Daum. Și acum mă gândesc la ce i-au colegii mei de breaslă înaintea amicalului cu Chile de la Cluj. L-au tot întrebat de demisie, el s-a enervat, apoi s-a ridicat de la masă și a plecat chiar înainte de a termina conferința. E clar că omul avea o oarecare pregătire, dar s-a pus prea multă presiune pe el, unii au văzut doar adevărul pe care l-au vrut, plus că a fost adus într-un context nepotrivit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s