UC Sampdoria, ascensiune și decădere

Finalul anilor 80′ și începutul anilor 90′ a coincis cu perioada de aur a fotbalului italian la nivel de club. Serie A adunase cei mai buni jucători din lume, cei mai buni antrenori, patronii investeau masiv, iar cluburile italiene au început să domine Europa. La Milan evolua trio-ul olandez Van Basten-Gullit-Rijkaard, la Inter trio-ul german Matthaus-Brehme-Klinsmann, Napoli îl avea pe Maradona și Careca, iar Juventus pe Baggio. A fost momentul în care o nouă forță a început să se ridice în fotbalul italian, UC Sampdoria.

Primele sezoane cu Boskov

În anul 1986, Vujadin Boskov, fost antrenor printre altele la Feyenoord, Real Zaragoza sau Real Madrid, era numit pe banca tehnică a echipei de pe Luigi Ferraris. Până atunci Sampdoria făcuse constant naveta între Serie A și Serie B, iar ca trofee își trecuse în palmares unul singur: Cupa Italiei în 1985. Boskov a fost nevoit să inițieze un proces de reconstrucție, bazându-se în principal pe un nucleu de jucători găsiți în curtea clubului. Pilonii pe care urma să clădească echipa erau Gianluca Vialli, Roberto Mancini, Pietro Vierchowod și Moreno Mannini. Nucleul echipei va fi completat mai târziu de portarul Gianluca Pagliuca, brazilianul Cerezo adus de la AS Roma pentru a întări linia de mijloc și Attilio Lombardo. După primul sezon cu Boskov, progresul era deja vizibil, Sampdoria ocupând la finalul stagiunii 86/87 locul 6 în Serie A, față de poziția 11 în ediția precedentă. În ediția 87/88 Sampdoria urcă alte câteva trepte și se clasează pe locul 4 în Serie A, dar fanii rămân cu amintirea triumfului din Cupa Italiei, al doilea trofeu din istoria clubului. Cupa a ajuns la Genova după o dublă cu Torino, 2-0 pe Lugi Ferraris și 1-2 la Torino, golul izbăvirii fiind înscris de Salsano în minutul 112.

Elevii lui Boskov urmau așadar să pășească pe marile bulevardele fotbalului european, Cupa Cupelor fiind a treia competiție în care erau angrenați la startul sezonului 88/89. Sampdoria s-a descurcat de minune și s-a calificat în ultimul act al competiției după ce a trecut de IFK Norrkoping 1-2 și 1-0, Carl Zeiss Jena 1-1 și 3-1, Dinamo București 1-1 și 0-0, Mechelen 1-2 și 3-0. Finala s-a disputat pe Wankdorf Stadium din Berna, iar adversara a fost Barcelona, condusă atunci de Johan Cruyff. Catalanii având în componență nume precum Lineker, Salinas sau Begiristain au câștigat cu scorul de 2-0, spulberând astfel visul italienilor de a pune mâna pe primul lor trofeu european. În întrecerea internă Sampdoria s-a menținut în față, dar nu a putut ține pasul cu forțe precum Inter, Milan s-au Napoli, iar la final s-a clasat doar pe locul 5. Succesul a venit al doilea an consecutiv în Cupa Italiei, acolo unde Doria a triumfat din nou. De această dată victima s-a numit Napoli, elevii lui Boskov având o prestație memorabilă în partida retur, scor 4-0, asta după ce sub Vezuviu au plecat învinși, 0-1. Golurile au fost marcate de Vialli, Cerezo, Vierchowod și Mancini. Deci după 3 sezoane cu Boskov pe bancă, Doria avea două Cupe a Italiei, o finală de Cupa Cupelor și locurile 6, 4 și 5 în Serie A.

Primul trofeu european și primul Scudetto

Sampdoria se alinia la startul unei noi ediții a Cupei Cupelor. În vara acelui an lotul a fost completat cu Dossena, Katanec și Lombardo. Boskov avea deja cristalizat un prim unsprezece, iar pe bancă alți doi, trei jucători capabili oricând să intre pe teren. Era momentul ca Sampdoria să se bată cu șanse reale la un trofeu european și bineînțeles să se implice în lupta pentru Scudetto. În primul tur Mancini et Co au trecut de norvegienii de la Brann printr-o dublă victorie, 2-0 în deplasare și 1-0 acasă. În optimi un adversar mult mai puternic, Borussia Dortmund. Italienii scot o remiză în Germania, 1-1 și câștigă pe Luigi Ferraris cu scorul de 2-0. În primăvară Doria trece de Grasshopper cu 2-0 și 2-1, intrând în careul de ași al competiției. În penultimul act elevii lui Boskov se deplasează în Principat pentru întâlnirea cu AS Monaco și scot un rezultat numai bun pentru retur, 2-2. În ”cizmă” Doria câștigă cu 2-0 și obține biletele pentru mare finală care urma să se dispute pe stadionul Ullevi din Goteborg. Adversarul din ultima reprezentație se numea Anderlecht, echipă care eliminase în semifinale reprezentanta României în Cupe Cupelor, Dinamo București. Cele 90 de minute s-au încheiat nedecis, Vialli fiind cel care va decide partida printr-o dublă reușită în prelungiri, aducând astfel la Genova primul trofeu european din istorie. Din păcate Scudetto era încă departe, iar Doria termină sezonul 89/90 doar pe locul 5, la un singur punct de Inter și Juventus, dar la 6 de Milan și 8 în spatele campioanei Napoli.

Lucrurile aveau să se schimbe în anul următor. Startul sezonului 90/91 este unul excelent pentru Sampdoria, iar printre cele mai importante rezultate merită să amintim o remiză albă la Torino cu Juventus, o victorie la limită, 1-0 pe terenul Milanului și un succes de răsunet pe San Paolo, 4-1 cu Napoli. Elevii lui Boskov au fost readuși cu picioarele pe pământ chiar în etapa următoare, fiind învinși de marea rivală Genoa, într-o partidă considerată pe teren propriu, scor 1-2. În etapa cu numărul 14, Sampdoria trece de Inter cu scorul de 3-1 și trece pe prima poziție, însă termină sezonul în genunchi, 1-2 cu Torino, 0-1 cu Lecce și 1-1 cu Lazio, terminând turul pe locul 5, la 2 puncte de liderul Inter, ierarhia la vârf fiind astfel foarte strânsă.

Doria începe returul în forță și înregistrează 5 victorii consecutive, revenind astfel pe primul loc. Din acel moment Vialli, Mancini și compania nu au mai pierdut nicio partidă, reușind victorii importante cu rivalele la titlu, Inter, Milan, Juventus și Napoli. Campionatul este încheiat ”en fanfare” cu 5 puncte avans față de ”milaneze” și 11 față de rivala din oraș, Genoa. În acel sezon Vialli a fost golgheterul echipei și al campionatului cu 19 reușite, Mancini a fost creatorul, iar Vierchowod și Pagliuca au fost gardienii. Atât de puternici erau adversarii din campionat încât puțini au fost cei care au crezut că Doria va triumfa la final. De altfel Biskov avea să declare: ”În viața mea am mai câștigat trofee, dar titlul cu Sampdoria a fost cel mai frumos și mai dulce din viața mea, pentru că am făcut-o în cel mai puternic campionat din lume”.

Finala CCE, apogeul

Odată cu titlul, Sampdoria și-a câștigat dreptul de a participa în cea mai importantă competiție inter-cluburi, CCE, sezonul 1991/1992. A fost prima ediție în care ultimele 8 echipe rămase în cursă urmau să fie împărțite în două grupe, iar câștigătoarele se întâlneau în finală. A fost practic ediția de tranziție înainte de a deveni UEFA Champions League, transformare care va avea loc un an mai târziu. În primele două tururi, să le zicem preliminare, Sampdoria a trecut de Rosenborg cu 7-1 la general și de Honved Budapesta, 4-3 la general. Astfel, Boskov califica echipa în faza grupelor, acolo unde elevii săi aveau să dea piept cu Steaua Roșie Belgrad, nimeni alta decât deținătoarea trofeului, Anderlecht și Panathinaikos. Doria termină grupa pe prima poziție cu următoarea linie de clasament: 6 3 2 1 10-5. Cealaltă grupă a fost câștigată de Barcelona, italienii urmând astfel să întâlnească în finală Dream Team-ul lui Johan Cruyff.

Finala celei de a 37-a ediție a CCE s-a jucat pe Wembley în fața a 71 000 de spectatori. A fost o partidă viu disputată cu ocazii de ambele părți și doar datorită celor doi portari, Pagliuca și Zubizarreta, scorul a rămas alb după cele 90 de minute regulamentare. Minutul 112 spulberă visul italienilor de a pune mâna pe mult râvnitul trofeu. Catalanii obțin o lovitură liberă la marginea careului, iar olandezul Koeman transformă impecabil, deschizând scorul cu tot efortul depus de Pagliuca. A fost practic ultima mare reprezentație a Sampdoriei pe scena fotbalului european.

Decăderea

La finalul acelui sezon două nume grele au părăsit echipa, tehnicianul Vujadin Boskov a ales AS Roma, atacantul Gianluca Vialli a plecat la Juventus. Pe banca tehnică a fost adus un antrenor de succes, Sven Goran Eriksson, jucători de valoare precum Gullit, Jugovic, Platt și mai târziu Karembeu, Ortega sau Veron, dar Sampdoria nu a mai reușit să atingă performanțele din anii precedenți. Sezonul 1993/1994 i-a adus un loc 3 și încă o cupă a Italiei, a 4-a din istoria clubului. De atunci Sampdoria a ”reușit” contraperformanța de a retrograda și în Serie B, iar în Serie A nu a obținut clasări demne de o echipă mare. O tresărire de orgoliu a avut în sezonul 2009/2010 când s-a clasat pe locul 4, fiind însă eliminată din preliminariile UCL de Werder Bremen și trimisă în Europa League. Sampdoria rămâne pentru totdeauna în memoria iubitorilor fotbalului drept echipa care a avut forța să se bată cu granzii fotbalului italian și care i-a dat pe ”gemenii golului”, unul din cele mai spectaculoase cupluri de atac pe care i-a avut peninsula.

Surse informare: wikipedia.com, rsssf.com.

Advertisements

2 comments

  1. Felicitări pentru articol. Multe detalii despre Sampdoria nu le cunoșteam până să dau peste materialul tău. Se vede că te-ai documentat și că ai un talent înăscut la scris. La mulți ani! 2019 să-ți împlinească toate visurile pe care le ai.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s