Milanul lui Capello sau “Invincibilii”

După ce ne-a prezentat într-un articol anterior Milanul lui Sacchi, Răzvan Anghel, fan al rossonerilor, duce istoria mai departe și ne face cunoștință cu mașinăria concepută mai târziu de Fabio Capello.

Odată cu numirea lui Fabio Capello jocul Milanului ajunge la o siguranță defensivă dusă spre perfecțiune, iar datorită Legii Bosman conducerea începe să aducă tot mai mulți străini, chiar dacă nucleul de bază rămâne dominat de italieni. Fabio Capello preia o echipă ce părea la sfârșit de ciclu o dată cu meciul de pe Velodrome cu Marseille. Priceperea îl ajută să trezească ambiția jucătorilor și succesele vin imediat. Aproape doi ani de invincibilitate în campionat, titluri luate cu autoritate și joc defensiv ireproșabil. În aceste condiții un portar ca Sebastiano Rossi ajunge la un record de 929 minute fără gol primit, o parte din merit fiind împărțită cu apărarea foarte sigură formată din Tassotti, Costacurta, Baresi și Maldini.

La mijloc se remarcă tânărul Albertini, împreună cu Rijkaard și Eranio, în benzi Donadoni sau Lentini și pe dreapta Savicevici, iar în atac se sudează tandemul Van Basten- Massaro, completat de Papin sau Simone în absența olandezului. Gullit va fi chinuit de multe accidentări și va fi cedat în final Sampdoriei. Milan își construiește un lot complet cu multe soluții de calitate pe bancă: Filippo Galli, apoi Panucci în apărare,  la mijloc mai apar Evani (până în 1993) , De Napoli și mai ales Zvonimir Boban, util la nevoie și ca atacant. Echipa e foarte scurtă, pressingul sufocă adversarul și câteva victorii categorice îl remarcă din nou pe Marco Van Basten, olandezul câștigând titlul de golgheter în sezonul 91-92.

Citește: Milanul lui Sacchi, modelul ofensivei în stil italian

Jocul Milanului devine un angrenaj atât de bine pus la punct încât nu se observă nicio diferență între titulari și rezerve, mai ales în zona de atac, acolo unde orice jucător intră marchează, astfel că accidentarea lui Van Basten e bine acoperită de Papin și Massaro. Eșecul european din finala cu Olympique Marseille atrage atenția lui Capello asupra lui Marcel Desailly, adus în ”mercato di riparazione” din noiembrie 1993 și ajuns imediat titular pe poziția de închizător – din fundaș central – și unde va proba calități excepționale de recuperator, fiind un adevărat zid în fața apărării. Alte achiziții din vara anului 1993 sunt de la două retrogradate – Brian Laudrup de la Fiorentina, un backup pentru Donadoni și Răducioiu adus de la Brescia Romena, ultimul deși utilizat puțin se va face remarcat prin câteva goluri decisive. Ambele sosiri acoperă accidentări de durată – Lentini și Van Basten, indisponibili tot sezonul 93-94.

Asigurat în spate prin acest sistem, Milanul lui Capello devine o echipă foarte pragmatică câștigând meci după meci sunt câștigate cu 1-0 sau 2-1, uneori 2-0. Finalul de sezon a găsit, în campionat, un Milan relaxat după victoriile cu Juventus, Sampdoria și Inter – care au adus titlul în vitrină. Meciul din semifinalele UCL cu AS Monaco a demonstrat forța grupului milanez – victorie în 10 oameni, fără Costacurta eliminat, golurile lui Albertini și Massaro sunt date în situație de inferioritate și obține un triumf clar, 3-0. O întrebare totuși plana, va reuși Milan să facă față ( Baresi luase galben fiind suspendat pentru finală) unui meci contra Barcelonei lui Cruyff? Majoritatea specialiștilor vedeau Milanul outsider la Atena.

Ce s-a întâmplat în finală…a fost o demonstrație de fotbal realist predată de Capello prin jucătorii săi vedetelor Barcelonei. Axul central defensiv e asigurat de Filippo Galli și Paolo Maldini care joacă fără greșeală tot meciul, pe stânga Panucci e sigur pe el, la fel și Tassotti pe dreapta și spațiile spre poarta lui Rossi sunt închise cu brio. Câteva șuturi izolate sunt trimise slab, fără însă a crea pericol, aici fiind și meritul lui Desailly – imperială prestația francezului – și a lui Albertini. Cu spatele acoperit, cei din față ”dezlănțuie iadul”.  Savicevici, apoi Donadoni pătrund prin apărarea mult prea visătoare a Barcelonei și dau pasele decisive pentru un Daniele Massaro prea liber în careu la ambele faze și Milan are 2-0 la pauză. Orice speranțe ale catalanilor sunt spulberate în minutul 47 când Savicevici reușește un gol superb. Bara lui, 10 minute mai târziu, anunță golul superb marcat de Desailly – care interceptează o pasă, combină cu Albertini și șutează la vinclu! Jumătate de oră am crezut că Milan mai poate marca dar, ca și în finala cu Steaua, Milan a conservat posesia și rezultatul cu o Barcelonă căzută psihic și fără putere de revenire, ci mai degrabă cu gândul la fluierul final, care să anunțe sfârșitul calvarului.

Citește: Jucători de legendă, Marco van Basten

A fost după părerea mea meciul perfect al erei Berlusconi, meciul ce a arătat că Milan poate învinge și fără cei doi grei ai apărării – și a confirmat calitatea lui Maldini în zona centrală, pe care va continua și mai târziu. A arătat de asemenea ce simplu devine jocul cu închizători de valoare – hărțuiești apărarea adversă până cade, ei la poarta ta nu pot ajunge! Discret dar eficient prin superioritățile create în atac, Boban a arătat că e un jucător disciplinat tactic, iar Massaro un killer în careu, mereu bine demarcat.

După acest moment magic a urmat un declin, finală pierdută cu Ajax în 95` și apoi câțiva ani de reconstrucție, dar orice suporter milanez trăiește cu mare satisfacție amintirea acestor sezoane incredibile, când la cârma echipei s-a aflat Fabio Capello.

Autor: Răzvan Anghel

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s