Unde este naționala mea?

Această întrebare mi-a venit în minte aseară la 3-0 pentru polonezi. Unde este naționala cu care am crescut eu? Unde sunt generațiile lui Cămătaru și Boloni, a lui Hagi și Lăcătus, a lui Hagi și Popescu, a lui Adrian Ilie și Viorel Moldovan sau a lui Chivu și Mutu, așa cum a fost ea? Bine, în ultimul timp o repet destul de des. Mai exact de prin 2008. Nici intervalul 2000-2008 nu a fost unul stralucit, dar parca eram acolo, în luptă, contam până spre finalul campaniilor. De la o generație la alta speram la altceva, îmi spuneam că mai rău nu se poate, trebuie să ne revenim, însă generația actuală ține neapărat să ne arate contrariul. Acum suntem eliminați cu multe etape înainte de finish.

Urmăresc echipa naționala de prin 1986-1987. Dacă nu mă înșeală memoria, prima partidă a tricolorilor pe care am vazut-o a fost cea cu Austria în preliminariile EURO 88, încheiată cu scorul de 4-0.  S-a ratat acea calificare la mustață, după o luptă cu Spania până în ultima secundă a preliminariilor. A urmat o calificare la mondialul italian, încă un turneu european ratat, cel din 92, după ce România a încheiat preliminariile pe locul 3, dar la un singur punct de locul 1. Au urmat 4 calificări consecutive, iar aici mă refer la turneele finale din 94, 96, 98 și 2000, perioadă în care echipa națională era considerată o adevărată forță a fotbalului mondial, repurtând victorii împotriva unor adversari ca Argentina, Anglia, Columbia, Belgia, Irlanda sau Portugalia și jucând de la egal la egal cu Germania, Franța, Spania sau Bulgaria. De atunci fotbalul românesc la nivel de echipă națională a intrat într-un con de umbră din care a ieșit foarte rar și pentru scurt timp.

Au urmat calificări la rând ratate, cu excepția turneelor europene din 2008 și 2016. De mondial, nici vorbă. Au fost totuși campanii în care păstram șanse până spre finalul calificărilor. Dacă e să vorbim despre calificarea la un Campionat Mondial, unde se ajunge mult mai greu, România a terminat calificările pentru 2006 pe locul 3, la 2 puncte de locul care permitea prezența la baraj. Pentru turneul din 2010 campania a fost dezastruoasă, echipa noastră națională terminând grupa pe locul 5. În ultima campania mult hulitul Victor Pițurcă ne-a dus până la baraj, unde am pierdut contra Greciei. Legat de Victor Pițurcă, recunosc faptul că m-am bucurat când acesta s-a despărțit de echipa națională. Deci în general am fost acolo, păstram ceva șanse, păstram o fărâmă de speranță. Acum însă am ajuns să adunăm doar 6 puncte în tot atâtea partide, urmând deplasări în Muntenegru și Danemarca, partide ale căror deznodămând îl putem anticipa. În concluzie, actuala campanie de calificare poate fi una dintre cele mai slabe din istoria fotbalului românesc. Ca cifre, pentru că din punct de vedere al jocului sigur este cea mai slabă.

Nu vreau să dau vina pe cineva în mod special, nici pe selecționer, nici pe jucători, nici pe FRF. Sunt de părere că la asemenea rezultate contribuie o serie de greșeli, o serie de decizii greșite, e vorba de sistem, de infrastructură, de mulți factori care sunt prezentați zilnic la emisiunile de specialitate și nu mai are rost să le expun aici. Cu toate astea nu se face nimic, nu se schimbă nimic. Legat strict de partida de aseară, nu pot să înțeleg atitudinea. Pot înțelege lipsa de valoare, care e vizibilă și de pe lună, dar nu pot înțelege lipsa de dăruire. Să nu văd un umăr la umăr din care ai noștri să rămână în picioare, o contră mai seriosă, un duel fizic câștigat, așa ceva nu pot înțelege. Plus mentalitatea, una în continuare de echipă mică, care joacă la ciupeală, chiar dacă avem un selecționer de la care am așteptat în primul rând să îndrepte această lacună. Am văzut tot felul de analize a sistemelor jucate, a tacticii aplicate, dar nu cred că un 5-4-1 sau un 4-2-3-1 e de vină pentru rezultatul de aseară sau a întregii campanii. Sunt de părere că acum doar culegem ce am plantat timp de 20 de ani.

Momentan nu am altceva de făcut decât să aștept. Să aștept o generație nouă, cu altă mentalitate, crescută diferit, mai puternică mental, mai bine clădită fizic și formată din jucători care pot da o pasă de doi metri și una greșită prin care doar încearcă să scape de minge. Dar pentru a primi o asemenea generație avem nevoie de schimbări masive, din rădăcini și nu doar la capitolul conducătorilor FRF. Avem nevoie de schimbare la nivel politic, la nivelul conducătorilor din fotbal, la nivelul antrenorilor de la copii și juniori, la nivelul condițiilor de antrenament și chiar felul în care ne alimentăm, iar aici mă refer la felul în care se alimentează și se vitaminizează cei mici. Mai bine zis, trebuie schimbat tot sistemul corupt și putrezit al acestei țări. Rămâne de văzut când va veni acel moment, momentul în care sportul românesc se va ridica din nou, iar fotbalul ne va aduce bucuria unei noi calificări la un campionat mondial. La cum stau lucrurile acum, nu cred că se va întâpla curând.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s