Sezon atipic în Bundesliga

Este perioada în care majoritatea campionatelor din Europa au ajuns la finish, printre acestea numărându-se și Bundesliga. A fost un sezon ușor atipic aș spune, tiparul fiind același doar în ceea ce privește numele echipei campioane, în rest am avut parte de nenumărate surprize, atât pozitive cât și negative.

 

Bayern Munchen și-a trecut în palmares un nou titlu de campioană a Germaniei, cum era de așteptat aș spune și e de așteptat să se întâmple la fel și în sezonul următor. Singurul motiv de tristețe pentru fanii bavarezi ar fi să zicem pierderea titlului de golgheter de către Lewandowski, acesta terminând sezonul la un gol distanță de atacantul Borussiei Dortmund, Pierre Aubameyang. Marea surpriză a sezonului a constituit-o nou promovata RB Leipzig. Susținută financiar de puternicul fabricant de băuturi energinazante Red Bull, taurii au prins aripi, zburând spre înălțime clasamentului, reușind să încheie sezonul pe locul 2. O performanță senzațională pentru o echipă care a evoluat pentru prima dată în elita fotbalului german, dar care este cu greu acceptată de iubitorii fotbalului din Germania. O altă surpriză a fost evoluția celor de la Hoffenheim, echipă îndrumată de pe bancă de un antrenor extrem de tânăr, dar foarte ambițios. Julian Nagelsmann, noua senzație în această meserie, și-a condus elevii magistral, terminând sezonul pe locul 4, obținând astfel biletele pentru preliminariile UCL. Am sărit-o pe Borussia Dortund, echipă care a terminat ultima pe podium, dar de la care personal așteptam mult mai mult. Speram să o văd stând mai aproape de Bayern, speram să fie un ghimpe în coasta campionilor, însă s-a dovedit încă odată că galben-negrii sunt departe de a pune probleme la titlu. FC Koln și Hertha Berlin sunt alte două formații care m-au impresionat, evoluând peste așteptări și terminând sezonul pe locuri de Europa League. Tocmai de aceea am spus că este un sezon atipic, locurile europene, cu excepția lui Bayern și Dortmun fiind ocupate de formații care de obicei se clasează în a doua jumătate a clasamentului, sau în cel mai bun caz pe la mijloc.

Surprizele negative pentru mine au fost Leverkusen, Borussia Gladbach, Schalke sau Wolfsburg, formații care de obicei se lupta pentru locurile care duc către marile bulevarde ale fotbalului european. Cel mai mult a dezamăgit aș spune Wolfsburg, echipă care a plătit tribut deselor schimbări de antrenori din acest sezon, dar celor de la nivelul lotului, unul destul de bun. Astfel că lupii vor fi nevoiți să dea baraj pentru rămânerea pe prima scenă a fotbalului german, după ce au pierdut în ultima etapă meciul decisiv cu Hamburg, o altă dezamăgire a Bundesligii. Bine, Hamburg este o dezamăgire constantă în ultimii ani, iar această salvare pe ultima sută de metri nu mai miră pe nimeni. Celelalte 3 echipe menționate mai sus nu au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor din partea fanilor, terminând campionatul pe locuri mai mult decât dezamăgitoare.

Înainte de a încheia aș mai menționa și evoluția bună a celor de la Werder în cea de a doua parte a sezonului, odată cu venirea pe bancă a lui Alexander Nouri echipa devenind una deosebit de spectaculoasă. De urmărit evoluțiile în Europa a reprezentantelor Germaniei, multe dintre ele fără o deosebită experiență la acest nivel.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s