Juventus-Barcelona, primul șoc al sferturilor UCL

JUVENTUS - FC BARCELONA QUARTER FINAL 2017-1920x1080

Juventus primește vizita Barcelonei în prima manșă a sferturilor UCL. Cele două formații trec printr-o formă total opusă. În timp ce Juventus deține controlul total în Serie A, învingând în ultima etapă pe Chievo cu 2-0, Barcelona a suferit un eșec usturător la Malaga, scor 0-2. Torinezii sunt lideri autoritari în Serie A, cu 6 puncte avans în fața Romei, în timp ce formația catalană se află pe poziția secundă în La Liga, având 3 puncte mai puțin decât marea rivală Real Madrid și un meci mai mult disputat, șansele ei de a triumfa în competiția internă fiind serios diminuate. Vă invit așadar să vedem împreună plusurile și minusurile celor două echipe înaintea confruntării de pe Juventus Stadium:

Juventus: Încep cu gazdele din partida de mâine seară, formație care trece cum spuneam mai sus printr-o formă excelentă. iar asta datorită mai ales celor doi oameni din ofensivă, argentinienii Dybala și Higuain. Vârful “bătrânei doamne” a ajuns la cota 21 în Serie A după dubla reușită în ultima partidă de campionat. Dybala este al doilea marcator al echipei, dar argentinianul impresionează mai mult prin jocul în folosul echipei. Cred că una din principalele arme cu care Allegri poate bloca jocul Barcelonei este pressing-ul, iar din acest punct de vedere Dybala devine foarte important, fiind primul jucător care va întâmpina jocul de construcție al Barcelonei. Spun asta pentru că îmi vine greu să cred că Higuain va coborî atât de mult, nefiind un jucător de pressing. În plus, e de preferat ca Pipita să-și păstreze energia și luciditatea pentru fazele ofensive ale echipei sale. De asemenea, Dybala este și un pasator excelent, iar aici nu mă refer la numărul de pase înapoi sau în lateral, ci la assist-uri. Argentinianul are 6 pase decisive, fiind primul la acest capitol din lotul echipei torineze, la egalitate cu Pjanic. Tehnicianul italian se poate baza și pe croatul Mandzukic, revenit după o accidentare și chiar dacă acesta nu pare 100%, este foarte probabil să facă parte din lotul echipei și poate chiar din primul XI. Despre formația de start presa din Italia scrie că Allegri se va baza pe formula 4-2-3-1 cu care ne-a obișnuit în ultima vreme, dar că ar preferă să păstreze pe bancă o armă importantă. În acest sens s-a avansat ideea conform căreia e posibil să fie introdus Lichtsteiner ca fundaș dreapta, iar mijlocaș lateral Dani Alves, urmând ca Cuadrado să i-a loc pe banca de rezerve, pentru a fi folosit pe parcurs în caz de nevoie. Personal nu cred că va apela la experimente, iar Cuadrado va juca încă din startul partidei, avându-l în spate cel mai probabil pe Lichtsteiner care face mult mai bine faza defensivă. Sunt curios cum se va descurca Mandzukic în flancul stâng, bineînțeles dacă va juca de la început, în condițiile în care Champions League nu e Serie A, Barcelona nu e Napoli sau Roma și nici jucător precum Messi nu a avut pe partea lui de când a fost poziționat acolo. În cazul în care croatul nu va fi introdus din primul minut, Sturaro va fi cel mai probabil înlocuitorul său.

dybala

Barcelona: În ceea ce privește formația catalană, lucrurile stau puțin mai altfel. Luis Enrique are câteva probleme în alcătuirea primului XI datorită absenței lui Busquets suspendat, dar și din cauza indisponibilităților cauzate de accidentări, iar aici mă refer la Aleix Vidal și Rafinha. Cel mai mare semn de întrebare se pune în privința celui care va îndeplini rolul închizătorului în lipsa lui Busquets. Cele mai multe surse îl dau pe Mascherano în acea postură, argentinianul fiind la bază mijlocaș defensiv, fiind reprofilat de Guardiola în poziția de apărător. Folosindu-l pe Mascherano la mijloc, Enrique nu se va putea baza pe la formula câștigătoare din returul cu PSG, 3-4-3, fiind obligat să apeleze la o asezare cu 4 fundași. În acest caz lucrurile se simplifică, iar tehnicianul spaniol va juca probabil cu Iniesta-Mascherano-Rakitic la mijloc, iar în atac cu obișnuitul trident MSN. Ar mai fi varianta cu Rakitic în centru, Mascherano fundaș central, caz în care se poate juca acel 3-4-3 menționat mai sus, însă problema apare la faptul că Rafinha este indisponibil, jucător care a jucat cel mai des în acest sistem. Flancul drept e totuși acoperit, Sergi Roberto având o evoluție bună în repriza secundă a partidei cu Malaga. Despre o prezență a lui Andre Gomes în formula de start ar fi inutil să discutăm, mijlocașul portughez fiind și așa destul de criticat în ultima vreme, iar o evoluție modesta într-o partidă atât de importantă fiindu-i poate fatală pe viitor. Cu toate acestea, analiza Barcelonei se poate rezuma la evoluția tridentului ofensiv format din Messi, Neymar, Suarez, jucători care dacă prind o zi bună sunt greu de oprit, chiar și de o apărare cum e cea a lui Juventus. Așadar cred că obținerea unui rezultat pozitiv în partida de la Torino depinde în mare măsură de evoluția celor trei sud-americani, care să recunoaștem au cam avut fluctuații de formă în această perioadă, iar asta s-a întâmplat mai ales în partidele din deplasare.

lionel-messi

În concluzie aș spune că Juventus pleacă cu prima șansă în această dublă. Cu un lot mult mai echilibrat, cu o bancă mai valoroasă și cu o organizare defensivă mult mai bună, balanța se înclină ușor către gruparea din cizmă, dar repet, poate fi echilibrată foarte repede în funcție de forma de moment al tridentului din ofensiva catalană. De altfel Juventus Stadium este o adevărată fortăreață, ultima echipă care a triumfat aici fiind Bayern Munchen în luna Aprilie a anului 2013. De atunci, “bătrâna doamnă” a disputat 21 de partide fără a cunoaște gustul amar al înfrângerii. La final să aruncăm o privire și peste formațiile probabile așa cum sunt prezentate în presa internațională:

Juventus: Buffon- Dani Alves, Bonucci, Chiellini, Sandro- Khedira, Pjanic- Cuadrado, Dybala, Mandzukic-Higuain

Barcelona: Ter Stegen- Sergi Roberto, Umtiti, Pique, Alba- Rakitic, Mascherano, Iniesta- Messi, Suarez, Neymar

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s