Adevărata generație de aur a Belgiei

team_belgium

Am auzit multă lume numind actuala națională a Belgiei drept o “Generație de Aur”. Luând în considerare talentul componenților actualei generații, da, se poate numi așa, la fel și dacă ne gândim la performanțele pe care le obțin aceștia la echipele de club, însă dacă privim spre rezultatele avute în tricoul echipei naționale, cred că e departe de a fi o “Generație de Aur”. Nu aș susține acest lucru dacă în trecut nu ar fi existat o generație superioară acesteia, iar rezultatele obținute de “diavolii roșii” în anii 80′ sunt dovada celor scrise mai sus.

Belgia anilor 80′ are în spate două rezultate greu de egalat. În 1980 la Campionatul European organizat în Italia ajunge până în finala turneului, iar 6 ani mai tărziu la mondialul mexican obține locul 4, după ce pierde finala mică contra Franței lui Platini. Deși par două generații dinstincte, am numit-o generația anilor 80 pentru că câțiva din cei mai importanți jucători ai acelei perioade au participat la ambele campanii, iar aici i-aș aminti pe Pfaff, Ceulemans, Gerets, Renquin, Vandenbergh sau Vandereycken.

EURO 1980

belgia-80

Sub bagheta antrenorului Guy Thys, Belgia obține cea mai bună performanță din istoria participărilor la un turneu final european. Terminând pe locul 1 într-o grupă cu Italia, Spania și Anglia, echipe care în actualul format le întâlnești mai degrabă în sferturi, semifinale sau finală, Belgia s-a calificat în ultimul act al competiției unde avea să întâlnească puternica națională vest-germană. În finala disputată pe stadionul Olimpic din Roma, Horst Hrubesch a deschis scorul în minutul 10, Vandereycken egalând în minutul 75 dintr-o lovitură de la 11 m. CU două minute înainte de finalul celor 90 de minute, când toată lumea aștepta prelungirile, același Hrubesch decide să încheie socotelile ceva mai repede și pune capăt visului belgian de a cucerii primul turneu final major din istoria echipei naționale.

WORLD CUP 1986

belgique-86-belgium-86-mexicoConduși de același antrenor, “diavolii” obțin cu greu calificarea în optimi, clasându-se pe locul 3 dintr-o grupă cu Mexic, Paraguay și Iraq. În optimi Belgia urmează să dea piept cu reprezentativa Uniunii Sovietice, națională formată în mare parte cu jucători de la Dinamo Kiev, echipă tocmai câștigase în acel an Cupa Cupelor. A ieșit un meci pe care nu puțini îl consideră cel mai spectaculos de la acel turneu final. Belgia s-a impus după 120 de minute cu scorul de 4-3, toate golurile sovieticilor fiind marcate de Belanov, jucător care avea să căștige în acel an Balonul de Aur. Pentru belgieni au marcat Scifo, pe atunci o tânără speranță, Ceulemans, Demol și Claesen. În sferturi Belgia urmează să întâlnească un alt adversar dificil și anume reprezentativa Spaniei. Ceulemans deschide scorul pentru diavoli, însă în minutul 85 Senor aduce egalarea pentru iberici, iar câștigatoarea avea să se decidă la loteria penaty-urilor, acolo unde Belgia va câștiga transformând toate loviturile, în timp ce spaniolii ratează una prin Eloy. Obosită după doua partide epuizante, atât fizic cât și psihic, Belgia urma să se dueleze pentru un loc în finală cu Argentina lui Maradona, ceea ce s-ar putea numi “misiune imposibila”. Cu un Maradona în zi de grație, “pumele” nu au dat nicio șansă elevilor lui Thys care sunt nevoiți să se mulțumească doar cu un loc în finala mică. El Pibe D’oro a reușit o dublă conducându-și echipa către al doilea titlu mondial. Belgia s-a clasat în final pe locul 4, pierzând finala mică contra Franței, scor 2-4, culmea tot după prelungiri, scorul la finalul celor 90 de minute fiind 2-2. Astfel 3 din cele 4 partide elimatorii ale naționalei Belgiei s-au incheiat după prelungiri. Aș mai aminti că Scifo, pe atunci în vârstă de 20 de ani, a primit titlul de cel mai bun tânăr jucător, iar portarul Pfaff și căpitanul Ceulemans au fost selectați în echipa turneului.

În concluzie, adevărata Generație de Aur rămâne cea din anii 80, cel puțin pentru moment. Intr-adevăr circumstanțe de a fi depășită există, actualei generații lipsindu-i până acum doar experiența și antrenorul. Acum pare să le aibă pe ambele, iar la mondialul din Rusia poate fi una din cele mai valoroase echipe ale turneului.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s