“Modelul” Conte tot mai vizibil pe Stamford Bridge

conte-chelsea-2016-17-esulta-750x450

Chelsea a demolat-o pe Everton în partida de ieri disputată pe Stamford Bridge, scor 5-0. Putem spune că încet, dar sigur, începe să se vadă mâna lui Conte. După un început de campionat inconstant, totul culminând cu două înfrângeri consecutive în fața lui Liverpool și Arsenal, Chelsea pare așezată acum pe drumul cel bun, având în acest moment 5 victorii consecutive în Premier League.

Profitând și de absența din competițiile europene, Conte are timp în plus pentru a-și implementa filozofia, iar asta se vede în rezultatele obținute în ultimul timp. Cum spuneam mai sus, victoria cu Everton a fost cea de a 5-a consecutivă, dar de scos în evidență este și faptul că formația condusă de Conte nu a primit niciun gol în acest timp. Mai mult, a reușit să marcheze de 16 ori, având o medie de 3,2 goluri pe meci. Trecând la un sistem cu 3 fundași, Conte dă senzația că a găsit formula câștigătoare. Cu un Alonso obișnuit cu acest sistem încâ de când evolua la Fiorentina, cu un Moses reinventat, cu Hazard revenit la forma de altădată, Chelsea a devenit o formație extrem de spectaculoasă. Cred că lui Conte i se datorează și forma bună prin care trece spaniolul Pedro, un jucător inexistent sezonul trecut. Chelsea arată ca o fiară dezlănțuită, exact după chipul și asemănarea vulcanicului ei antrenor. Momentan formația londoneză tronează pe fotoliul de lider, cel puțin până la finalul derby-ului londonez dintre Arsenal și Tottenham, unul deloc ușor pentru elevii lui Wenger. Schimbări de lider vor mai fi, ceea ce știm însă cu siguranță e că Chelsea a devenit din nou o pretendentă la titlu, iar asta se datorează fără doar și poate tehnicianului italian.

Actualul joc al londonezilor îmi amintește de acea echipă spectaculoasă din finalul anilor 90′, când era condusă de pe bancă tot de un italian, Gianluca Vialli, iar din teren de Zola, Dennis Wise sau Didier Deschamps. În acest moment, Chelsea are cel mai bun atac din Premier League, cu un joc în plus față de Liverpool și Arsenal, și a doua defensivă după cea a lui Tottenham. În lupta pentru titlu londonezii au un avantaj imens față de echipele angrenate în Championas League, care se întorc din competiția supremă uneori aproape stoarse, dovadă rezultatul egal inregistrat de Manchester City în fața celor de la Middlesbrough, asta după ce a trecut de Barcelona cu 3-1 la mijlocul acestei săptămâni. Cu cât vor avansa în competiție City, Arsenal sau Tottenham vor deveni tot mai obosite, iar asta nu poate fi decât un avantaj pentru Antonio Conte și ai săi. Judecând din această perspectivă, cel mai periculos adversar pare Liverpool, formație care arată la rându-i o constanță de invidiat.

 

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s