Inter respiră prin Icardi, Milan reaudusă cu picioarele pe pământ de Genoa

icardi

Dușmanul tribunelor de pe Giuseppe Meazza, Mauro Icardi, e omul care deocamdată ține Inter-ul în viață prin dubla reușită aseară împotriva celor de la Torino. Victoria vine exact la momentul potrivit, Inter-ul având o serie de 4 partide fără victorie în Serie A, din care 3 au fost înfrângeri, consecutive chiar. Statistica ne mai arată și faptul că elevii lui De Boer nu au pierdut niciodată când Icardi a marcat, reușind în partidele respective 4 victorii și un rezultat nul. Mauro Icardi, a greșit clar prin cele scrie în autobiografia sa, îmsă momentan pare indispensabil pentru echipa sa. Din acest punct de vedere cei care se ocupă de destinele formației italiene trebuie să găsească o soluție pentru a readuce pacea între suporteri și golgheterul argentinian, care a înscris sezonul acesta 8 goluri în 10 partide, iar aici ma refer la partidele disputate în Serie A.

Cealaltă formație din orașul Milano a fost readusă cu picioarele pe pământ de “Grifonul genovez”, fiind făcută KO cu un sec 3-0. Astfel elevii lui Montella au fost treziți din visare după victoria cu Juventus. Sincer să fiu era de așteptat ca Milan să sufere o înfrângere după seria excelentă de 6 patide fără eșec, în care a obținut 16 puncte din 18 posibile.  Tind să cred ca este chiar bine venită, echipa din Milano căpătând o aureolă falsă aș zice, cel puțin pentru ce poate echipa la ora actuală. E clar, Milan-ul este pe drumul cel bun, are o echipă tânără, de perspectivă, dar am impresia că a fost prea glorificată după încleștarea cu Juventus, iar tinerii “diavoli” trebuie să fie cât mai modești și de realiști pentru a crește și pentru a forma o echipă puternică la Milano. Pentru că deocamdată nu e.

Juventus și Roma au trecut la pas de Sampdoria, respectiv Sassuolo, în timp ce Napoli câștigă întâlnirea cu Empoli, Chiricheș reușind al doilea gol al napoletanilor. Indiferent de evoluțiile de moment ale celor două “milaneze”, cred în continuare că podiumul la finalul sezonului va fi format din Juventus, Roma și Napoli, însă fără a putea preciza exact cine va ocupa locul 2 și 3, pentru primul e destul de clar cui va reveni.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s