Istoria Campionatelor Mondiale (4): Tacerea de pe Maracana

Maracana Stadium in Rio de Janeiro, Brazil is shown in an aerial photo in 1965. It is mainly used for soccer, but concerts and other sporting events are also held there. Exact date is unknown. (AP Photo)

Întrerupt din cauza celui de-al doilea război mondial, Campionatul Mondial de fotbal s-a reluat după această pauză forțată cu cea de a 4-a ediție, găzduită în 1950 de Brazilia. Pentru a onora cum se cuvine evenimentul, Confederația braziliană a sporturilor construise la Rio de Janeiro un stadion imens, Maracana, un oval de beton cu o capacitate de circa 200000 de locuri. Brazilia, țară care nu avusese probleme din cauza războiului, pusese totul în mișcare pentru a face din acest mondial un moment culminant în istoria sportului cu balonul rotund.

Inițial s-a înregistrat un număr mare de echipe înscrise, 37, dar cum războiul lasase urme, iar deplasarea era una grea și costisitoare, la Rio au sosit până la urmă doar 13 echipe. Au fost echipe care au renunțat și din alte motive, spre exemplu jucatorii indienii câștigaseră grupa asiatică jucând desculți, ca apoi FIFA să introducă un nou punct în regulament: “Toți jucatorii care participă la un meci de fotbal trebuie să fie încălțați”, astfel că India a rămas acasă. Portugalia, Belgia si Franța, calificatele europene, nu au mai făcut deplasarea din lipsă de fonduri. A rezultat un campionat cu număr impar de participante, formula de disputare fiind destul de încurcată. Să menționăm faptul ca Anglia era debutantă la un turneu final, iar Italia se afla într-o situație grea, mulți componenți ai naționalei pierind în accidentul aviatic suferit de echipa AC Torino, acea echipă de aur. Decimată fiind, Italia nu a reușit să treacă în fazele superioare a competiției. Cea mai mare supriză a fost însă eșecul Angliei în fața SUA, echipă formată numai din emigranți. Formațiile europene s-au adaptat cu greu la clima din “Țara Cafelei” și cu atmosfera de carnaval, cu pocnete de petarde, cu focuri de artificii, sau cu lumea care dansa samba în tribunele stadioanelor. Pe atunci în echipa Braziliei străluceau Ademir, Zizinho  sau Jair, toți jucători de clasă mondială, insă erau robii celui mai individualist stil de joc.

Din cele 4 grupe în care au fost împărțite echipele participante, s-au calificat în faza finală Brazilia, Spania, Suedia si Uruguay. Faza finală însemna o singură grupă, urmând să se joace sistemul fiecare cu fiecare, iar ocupanta primului loc la final, caștiga mult râvnitul trofeu. Brazilia își caștigă la scor primele două partide, 7-1 cu Suedia și 6-1 cu Spania, iar orbiti de aceste rezultate, suporterii nu mai vedeau vreo formație capabilă să-i reziste. Uruguay-ul însă pândea în umbră și cu 3 puncte în urma rezultatelor din primele două partide, 2-2 cu Spania și 3-2 cu Suedia, aștepta marea confruntare cu Brazilia, ultima a grupei, care era practic o finală. De specificat faptul că selecționata țării gazdă avea două variante, fiindu-i suficient și un rezultat de egalitate, dar cine se gândea la un rezultat nul? Suporterii așteptau o victorie la scor.

uruguay_vs_brazil_1950-07-16-svg

Și a sosit ziua cea mare. Totul fusese pregătit pentru sărbatorirea triumfului, ziarele scoteau deja ediții speciale cu titlul “Brasil campeon mundial”, 20000 de șampanii erau pregătite in subsolurile stadionului Maracana, 11 trăsuri încărcate cu flori care urmau să-i plimbe pe cei 11 jucători în marșul triumfal pe străzile orașului. Astfel că brazilienii încep jocul tare, atacând în valuri poarta adversă. Uruguayenii se apară cu dârzenie, puțin derutați de începutul furibund al adversarilor, dar odată cu trecerea timpului tot mai siguri pe ei. Cu toate acestea, barajul avea să fie spart imediat după pauză, mai exact în minutul 47, atunci când Ademir îl lansează pe extrema dreapta Friaca, iar acesta șutează scuturând plasa adversă: Brasil 1, Uruguay 0. Odată vazându-se în avantaj, brazilienii încep spectacolul, transformând fotbalul într-o fantezie cu 11 balerini virtuoși, aruncându-se cu toții în atac, uitând complet de aparare. Uruguayenii nu își pierd cumpătul, așteptând să treacă furtuna și să lovească pe contraatac. Momentul prielnic s-a ivit până la urmă, iar Schiaffino înscrie printr-un șut la firul ierbii, egalând situația pe tabela de marcaj. Ademir, Jair si ceilalții se năpustesc din nou spre poarta lui Maspoli, dar golul marcat de Schiaffino le tăiase parcă elanul, nimic nu le mai ieșea. În minutul 79 se produce minunea, extrema dreapta a Uruguay-ului, Ghiggia, scapă către poarta adversă si trage năprasnic, mingea poposind în poarta adversă. Până la final nu se mai întâmplă nimic, iar 200000 de oameni rămân ca niște stane de piatră.

bra-3

Au urmat parcă momente de doliu la Rio de Janeiro, pe râul Maracana plutind sute de chitare, aruncate de cei care veniseră să cânte victoria marii echipe a Braziliei, nimeni nu mai dansa, nimeni nu mai râdea, toată lumea plângea. În schimb, la Montevideo balurile și serbările nu s-au oprit două zile, iar autoritățile uruguayene au decis să ridice un monument reprezentând în mărime naturlă cei 11 jucători care au câștigat titlul mondial.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s