Bale decisiv pentru Real

Gareth-Bale

Real Madrid s-a impus in deplasarea de la San Sebastian, scor 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Gareth Bale, jucatorul galez fiind din nou decisiv, dupa ce in precedenta partida, cea cu Rayo Vallecano reusise o dubla. In absenta lui Cristiano Ronaldo, era de asteptat si pe undeva chiar normal ca Bale sa devina omul numarul 1 in echipa galacticilor. De altfel acesta pare ca se simte mult mai in largul sau cand portughezul nu e pe teren, concidenta sau nu, ultimele doua partide demonstrand acest lucru. 

Pe langa faptul ca a marcat, Bale a fost si foarte activ, fiind la capatul altor cateva ocazii, de cele mai multe ori in urma unor centrari pe care acesta le-a reluat cu lovituri de cap catre poarta adversa, cum s-a intamplat si la faza golului. In partida de astazi a impresionat din nou prin jocul aerian, nu numai ca detenta, dar si prin pozitionare si forta, fiind aproape imposibil de marcat, galezul castigand cam toate duelurile aeriene cu fundasii adversi. Fara sa fiu vreun fan inflacarat al acestuia, as remarca si mobilitatea de care a dat astazi dovada, fiind prezent prin schimb de locuri, pe ambele parti ale terenului, dar si pe centru. Ce m-a impresionat insa a fost faptul ca deseori parea ca joaca rolul atacantului central, pozitie din care si-a creat cele mai multe ocazii, demonstrand ca poate fi folosit oricand in acea zona a terenului.

Personal cred ca Bale va ramane mult si bine la Real, mai ales in cazul in care Cristiano ii va parasi pe galactici, fiind jucatorul in jurul caruia se poate construi o noua echipa. De altfel sunt de parere ca si el se simte mult mai bine din rolul de “numarul unu” in echipa, fara sa mai fie in umbra altui jucator, cum sa recunoastem se intampla acum.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s