Cum a fost ucis "catenaccio"

 

Jock Stein langa cele 3 trofee castigate in 1967

Pe 25 mai, 1967, pe Estadio Nacional din Lisabona, Inter Milano avea sa de-a piept cu puternica formatie scotiana Celtic Glasgow in finala Cupei Campionilor Europeni. Italienii castigasera doua din ultimele trei trofee ale competitiei si era o forta in Europa. Toate acestea datorita lui Helenio Herrera si a inventiei sale numite catenaccio (a fost inventat mai devreme, dar Herrera la dus la perfectiune). Mai pe inteles, acest stil de joc era o formula ultra defensiva, in care 3 fundasii luau in marcaj foarte strans atacantii adversi, iar in spatele lor un “libero”, care avea rolul de a intercepta orice minge trecea de cei din fata lui. In felul acesta Inter devenise doi ani la rand campioana Europei, in 1964 si 1965, urmand sa lupte pentru cel de al treilea trofeu din vitrina. In contradictie, pe cealalta banca, statea un antrenor cu conceptii total opuse, Jock Stein fiind un adept al stilului ofensiv.

Cum s-au calificat echipele:

Celtic Glasgow: 2-0(acasa) si 3-0(deplasare) cu FC Zurich, 3-1 (d) si 3-1(a) cu FC Nantes, 0-1 (d) si 2-0 (a) cu FK Vojvodina, 3-1 (a) si 0-0 (d) cu Dukla Praga.

Inter Milano: 1-0 (acasa) si 0-0 (deplasare) cu Torpedo Moscova, 2-1 (a) si 2-0 (d) cu Vasas, 1-0 (a) si 2-0 (d) cu Real Madrid, 1-1 (a), 1-1 (d) si 1-0 (pe teren neutru) cu TSKA Sofia.

Italienii erau marii favoriti ai finalei, avand pe banca cel mai valoros antrenor al vremii, aveau cativa internationali de mare valoare, Burnich, Facchetti, Mazzola sau Domenghini. In plus era foarte greu sa ii marchezi gol acelui Inter, iar pe contraatac era o echipa letala. La scotieni, lipsea cel mai important om al lor, Joe McBride, dar cu toate astea Celtic era decisa sa scrie istorie, avand ocazia sa devina prima echipa britanica, care ar reusi sa castige cel mai important trofeu european. Inaintea partidei Jock Stein avea sa spuna: “Vom ataca asa cum nu am mai facut-o niciodata”.

      Formatiile de start:

Celtic: Simpson- Craig, McNeill (c), Clark, Gemmell- Murdoch, Auld- Johnstone, Chalmers, Wallace, Lennox.

Inter: Sarti- Picchi (c), Burnich, Guardieri, Fachetti- Bedin, Mazzola, Bicicli- Domenghini, Cappellini, Corso.

Facchetti si compania au inceput in forta, iar Mazzola a deschis scorul inca din minutul 7, in urma unei lovituri de la 11m. Cum era de asteptat, din acel moment Inter-ul s-a retras, iar acest lucru i-a fost pana la urma fatal. Asa cum promitea inaintea partidei antrenorul lor, scotienii au atacat cum nu au mai facut-o vreodata pornind un adevarat asediu la poarta lui Sarti. Desi au ratat ocazii mari, scorul la pauza 0-1. In repriza secunda elevii lui Herrera au continuat sa se apere, de cele mai multe ori chiar in 9 oameni, dar pana la urma zidul a cedat. Prima data in minutul 63, cand Gemmel a reusit sa il invinga pe bravul Sarti cu un sut de la 25 de metri. Celtic a continuat sa atace, iar Chalmers a inscris in minutul 84 golul unei victorii mult asteptate si meritate a scotienilor. De mentionat ca din minutul 7 cand au deschis scorul, italienii nu au mai avut nicio ocazie, cedand initiativa in totalitate echipei adverse. Tocmai din aceste motive, multi au considerat acest succes, o victorie a fotbalului, aproape toata presa vremii aplaudand triumful scotian, sau poate esecul lui Herrera.
La capatul acelui sezon, Celtic a reusit tripla intrand definitiv in istoria fotbalului european. Pentru Inter, specialistii vemii au considerat ca acel meci a fost inceputul sfarsitului unei perioade de succes.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s